O altă întrebare care răscolește este „De ce ai divorțat?”
Un cuplu care a stat 5, 10, 15, 20 de ani într-o căsnicie , după care au divorțat, au trecut prin foarte multe situații, poate jigniri, abuzuri (fizice, emoționale), certuri, așteptări, eforturi, încercări, infidelitate, limite, greutăți, trădare, dezamăgire.
Ea sau el nu are cum să îți răspundă într-o propoziție de ce a divorțat sau de ce ar vrea să divorțeze.
Și știi de ce? Pentru că este ceva mult prea intim( a fost doar între ei) și mult prea dureros și oricum de neînțeles pentru oricine este în afara cuplului, chiar și pentru părinți si chiar și pentru copil.
Nu are cum să sintetizeze cineva un răspuns care să cuprindă ani de căsnicie, de situații și momente deloc plăcute. Că de-asta au divorțat. Momentele neplăcute au fost mai multe și de nesuportat decât cele plăcute. Nu că râdeau împreună, se iubeau și erau fericiți.
Într-o căsnicie nu există o singură greșeală pe care unul dintre ei a făcut-o și a doua zi s-a încheiat căsnicia. Sunt multe și repetate. Promisiuni cu și mai multe încălcări ale promisiunilor.
Cu toată această durere, oamenii răspund:
„-De ce ai divorțat?
-Păi, m-a înșelat.”
Problema cea mai mare este că întrebările nu se opresc aici. Ca și în cazul întrebării „Când faceți un copil?” Orice ai răspunde, vin apoi multe alte întrebări și mai personale.
„Serios? Păi și cum ai aflat, Cu cine? De cât timp?Și dacă i-a părut rău de ce nu l-ai iertat, să-i mai fi dat o șansă. Știi, să crești un copil fără tată nu e ușor. Niciun alt bărbat nu are cum să-l iubească ca taică-su. Ce-i vei spune copilului? ”
Acum nu o să mai spună și că poate nu și-a cerut niciodată scuze, că nu a încercat să facă nimic pentru a-i câștiga din nou încrederea, ca poate a continuat să-i fie infidel, ca poate consuma prea mult alcool sau ca poate nici nu se implica în creșterea copilului sau să petreacă timp cu el, pentru că intervine rușinea, intervine durerea sufletească.
Pentru toate aceste întrebări, mamele singure pot avea insomnii, pot intra în stări depresive, s-au gândit poate ani de zile la răspunsuri; când erau pe cale să iasă din relație, fix atunci o oprea una din ideile de mai sus: Ce-i voi spune copilului? E atașat de tatăl lui. Dacă mă va considera vinovată? Dacă nu mă voi descurca singură?
…Și câte sunt în situația în care s-au oprit!
Să divorțezi nu este ușor. Te gândești, te întorci, te hotărăști iar și iar..până într-o zi.
Unele cupluri au apelat la psihoterapie. O parte au reînviat iubirea sau au înțeles-o diferit după ani de căsătorie în care fiecare s-a schimbat atât personal cât și în cuplu. O parte însă, au luat o decizie asumată, în care s-au despărțit doar ei, ca soț și soție, dar au rămas părinți care colaborează, se înțeleg în privința copilului și au înțeles că sunt amândoi într-un rol ce durează toată viața. Așa că, este bine pentru toată lumea sa fie liniște, respect și ajutor.
Așadar, atenție. Dacă nu ți se spune, nu întreba. Nu ți se spune ori pentru ca nu este treaba ta, poate ești doar o vecină, o cunoștință ori pentru că persoana nu este încă pregătită să vorbească despre asta, ori încearcă să integreze toată experiența în viața ei, ori pentru ca a obosit să tot răspundă și să retrăiască situația, sau să fie judecată,criticată, sau să dea explicații unor persoane care nu fac parte din familia apropiată, ori pentru că dacă începe să vorbească de ce vrea să divorțeze sau de ce a divorțat, ar trebui să vorbiți un timp îndelungat despre asta și lista cu motive poate continua.